Focul a fost esențial pentru existența umană, iar pentru că perioada sărbătorilor este construită în jurul luminii și căldurii, și pentru că în portofoliul nostru de produse găsești o minunată mască de șemineu, ne-am gândit să săpăm puțin mai adânc în istoria acestui minunat simbol al evoluției omenirii.
În aceeași măsură, am ilustrat articolul cu fotografii în care sperăm să găsiți inspirație despre cum ar putea fi integrată masca într-un decor de Crăciun. Amplasarea sa într-un living nu este complicată, iar, dacă vrei să afli mai multe ne găsești aici.
Îți amintești de Tom Hanks în filmul Castaway? Era un angajat FedEx care a supraviețuit unui accident de avion și a rămas blocat pe o insulă din Pacificul de Sud – forțat să supraviețuiască singur în sălbăticie. După câteva zile în care s-a rătăcit și a căutat mâncare, și-a dat seama că focul era esențial pentru supraviețuirea lui.
Fără chibrituri, a fost forțat să învețe să frece bețele între ele. A fost un proces minuțios de lung și aproape că a renunțat, dar în cele din urmă a apărut o scânteie și apoi o flacără. Era bucuros și sărbătorit cu singurul său prieten de pe insulă – Wilson, mingea de fotbal.
Focul este esențial pentru viață. Ne ține de cald și ne gătește mâncarea. Primele șeminee construite vreodată, deși învechite, au permis focului să ardă în zonele în care oamenii trăiau pentru căldura și căldura atât de necesare pentru gătit. Erau necesare pentru supraviețuire, spre deosebire de șemineele moderne, în jurul cărora ne adunăm de plăcere.
Șemineele au o istorie lungă și plină de istorie, începând cu mulți ani în urmă…
Primele seminee s-au dezvoltat după ce casele și castelele medievale au început să fie dotate cu coșuri (o descoperire în sine). Încă din perioada veche a antichității, strămoşul şemineelor a fost o simplă construcţie din piatră aşezatv, de obicei, în mijlocul încăperii. Fumul era evacuat printr-o gaură din tavan, răspandindu-se adeseori şi la interior. Acest design a durat mii de ani . Ulterior vatra de foc a fost mutată la peretele exterior, când oameni au descoperit patul și podeaua de lemn, deci a fost mult mai ușor să se încălzească.
Apoi, s-a perfecționat acest instrument vital, omul invaţand să stârnească ori să domolească focul, să canalizeze fumul şi să conserve căldură pentru perioade de timp mai îndelungate. Abia aici intră în scenă coșul de fum. Pe baza experientei, oamenii au sesizat că forma dreptunghiulară era superioară celei rotunde, că o anumită adâncime era cea mai favorabilă, că un grătar asigura o tiraj mai bun și că laturile înclinate au crescut reflectarea căldurii.
Coșurile de fum au fost inventate în nordul Europei în secolele al XI-lea sau al XII-lea și au rezolvat în mare măsură problema fumului, evacuându-l în mod mai fiabil în exterior. Au făcut posibilă deschiderea șemineului și, de asemenea, au făcut posibilă amplasarea convenabilă a șemineelor în mai multe camere din clădiri.
Până în 1624 nu s-au făcut alte modificări semnificative, până când arhitectul Louis Savot, care lucra la Luvru, a inventat și dezvoltat un tip de șemineu în care aerul era tras prin niște pasaje de sub vatră și în spatele grătarului de foc, fiind deversat în cameră printr-un grătar din şemineu.
În 1796, Șir Benjamin Thompson – numit și Contele Rumsford, a proiectat un nou model de șemineu, care a durat până în anii 1900 și a ținut ca bază pentru toate șemineele de astăzi.
