Apartament

Amenajare apartament

amenajare apartament articol

Indiferent cât de generos sau nu este spațiul din apartament, căminul tău este locul în care îți găsești echilibrul, refugiul și relaxarea indiferent de tumultul rutinei tale zilnice. De aceea, un aspect important este modul în care îți amenajezi acest spațiu pentru a putea îndeplini toate nevoile tale atunci când închizi ușa casei.

Un apartament trebuie să se adapteze stilului tău de viață și să te reprezinte, lăsându-ți la vedere personalitatea. Pentru asta ţi-am pregătit câteva idei de amenajare pentru apartamentul tău, care să te inspire dacă ai un spaţiu nou de conturat sau vrei să aduci un aer proaspăt în cazul celui vechi.

Amenajare apartament 2 camere

Un apartament de 2 camere este nici mic, dar nici suficient de mare, necesitând câteva trucuri de amenajare pentru a eficientiza spațiul. Sunt ideale piesele de mobilier cu multiple întrebuințări sau care nu sunt de dimensiuni foarte mari. Deși patul reprezintă elementul principal al dormitorului, acesta poate fi integrat într-o serie de amenajări speciale astfel încât să ofere o eficientizare a spațiului din încăpere. Asigură-te că piesele de mobilier nu încarcă excesiv camera și folosește-le pe cele de dimensiuni reduse pentru a păstra un spațiu cât mai aerisit.

Folosește culori deschise precum pastelurile, alb, crem, bej pentru a vopsi pereți și optează pentru finisaje asemenea. Utilizează oglinzile pentru a crea senzația de spațiu mai mare.

Pentru un apartament de 2 camere este ideal stilul minimalist, care accentuează funcționalitatea și nu designul. Mergi pe jocuri de linii și forme, dar mai puțin pe culoare. Pornește de la piesele de mobilier necesare în fiecare cameră și nu exagera cu decorațiunile pentru a păstra aspectul unei locuințe ordonate.

Amenajare apartament 3 camere

În cazul unui apartament cu 3 camere este necesar să existe o împărțire corectă a spațiului pentru ca apoi să fie amenajat în funcție de destinația fiecărei încăperi. Păstrează recomandarea de a nu încărca prea mult cu piese de mobilier inutile sau mult prea voluminoase pentru dimensiunea camerei. 

Te poți juca cu nuanța finisajelor astfel încât fiecare încăpere să aibă propriul design, însă asigură-te că toate au elemente comune pentru ca în final să existe un consens.

Bucură-te de spațiul liber rămas și păstrează un echilibru în privința decorațiunilor pentru a nu aglomera încăperile. 

Amenajare apartament 4 camere

Chiar dacă este mult spațiu disponibil, amenajarea trebuie să își păstreze o cursivitate vizuală, ținând cont de dimensiunea imobilului, compartimentarea locuinței, nevoile tale precum și de numărul celor care locuiesc în apartament și de preferințele estetice. Astfel, folosește un design care să cuprindă toate acestea într-un mod plăcut vizual, păstrând totodată funcționalitatea.

Deși ai tendința de a umple spațiul cu o mulțime de elemente decorative și de mobilier, dat fiind dimensiunea generoasă a apartamentului, alege să nu aglomerezi încăperile mai mult decât este necesar. Păstrează un echilibru și optează pentru o amenajare curată și ordonată.

Amenajare balcon apartament

În funcție de spațiul pe care îl ai disponibil în apartament, balconul poate fi utilizat ca loc pentru depozitare sau ca o zonă de relaxare și recreere. În cazul în care ai nevoie de spațiu suplimentar pentru obiectele din casă, alege dulapuri și polițe montate pe întreaga suprafață a peretelui din balcon, astfel încât să profiți de dimensiunea pe verticală.

Dacă îți dorești o zonă în care să te relaxezi admirând natura pe fereastră, așează o masă și două scaune sau două fotolii confortabile, care să se potrivească dimensiunii balconului tău. Decorează cu plante ornamentale și obiecte de iluminare precum lămpi, instalație de lumini sau aplice pentru a crea un cadru intim. 

De asemenea, balconul poate fi amenajat ca o extensie a unei camere, continuând zona bucătăriei sau a sufrageriei, ori drept un spațiu pentru birou sau loc de studiu.

Amenajare apartament decomandat

Compartimentarea locuinței este esențială atunci când începem amenajarea unui apartament. Astfel, într-un spațiu decomandat, care presupune o împărțire exactă și o delimitare concretă prin uși și ziduri a întregii locuințe, vei avea zone individuale pe care să le amenajezi în funcție de preferințe. Asigură-te că fiecare încăpere este amenajată în funcție de utilitatea sa, folosește piese de mobilier bine compartimentate și nu încărca spațiile inutil.

Dormitorul este esențial pentru că reprezintă locul pentru odihnă, deci nu alege un mobilier masiv dacă nu dispui de suficient spațiu. Este important ca patul să fie generos, să ai lumină naturală prin ferestrele camerei și una sau două noptiere potrivite spațiului.

Livingul este separat de restul casei și devine spațiu de recreere, unde canapeaua trebuie aleasă în funcție de dimensiunile zonei. Poți opta atât pentru un colțar cât și pentru o canapea cu două sau trei locuri. Integrează și câteva spații de depozitare, o comodă pentru televizor și obiecte de iluminat în mai multe colțuri ale camerei pentru un efect intim. 

Bucătăria unui apartament decomandat este spațiul ideal pentru gospodine, unde se poate găti fără a afecta restul încăperilor. Aceasta poate fi de mari sau mici dimensiuni, deci trebuie să te optezi pentru mobilier funcțional, un blat de lucru suficient de generos și electrocasnice mici sau medii, în funcție de spațiul disponibil. Dacă ai o bucătărie mică, alege o masă pliabilă, de perete și câțiva tabureți ori mută zona de dining într-un colț al sufrageriei dacă aceasta permite. În cazul unei bucătării mari, vei avea suficient loc pentru gătit și servit masa.

Amenajare apartament semidecomandat

Un apartament semidecomandat cuprinde zone open space, care permit trecerea dintr-o cameră în alta fără a fi separate de ziduri și uși. Cele mai întâlnite spații deschise sunt cele între bucătărie și living, care sunt adesea separate printr-un bar, unde se servește masa sau o insulă. 

De asemenea, în cazul apartamentelor de mici dimensiuni, livingul generos poate fi împărțit în spațiu de recreere cu canapea sau fotolii și zonă de odihnă, fiind împărțite printr-un separator, un sistem de perdele sau o bibliotecă. Holul și livingul pot fi comune, de asemenea, intrarea din casă făcându-se direct către spațiul sufrageriei. Poți delimita camerele prin montarea unei pardoseli diferite, care să separe vizual zonele.

Este ideală păstrarea unui echilibru, cu piese de mobilier care să nu aglomereze, ci să păstreze funcționalitatea locuinței, conform nevoilor tale. Folosește artificii decorative pentru a putea crea impresia unui spațiu generos, deschis, ordonat și utilizează finisaje diferite care să marcheze trecerea de la o zonă la alta acolo unde nu există ziduri de separare. Totuși, menține același stil pentru a obține un spațiu complet.

Idei amenajare apartament mic

Un apartament cu dimensiuni reduse necesită o serie de trucuri pentru a putea fi amenajat în mod eficient. Astfel, trebuie să ai în vedere spațiul de care dispui, compartimentarea și rolul încăperilor pentru a alege un design potrivit.

În primul rând, profită de lumina naturală pentru că orice cămin va părea mai spațios datorită nivelului de iluminare. Lasă liberă zona ferestrelor, pe care alege să le protejezi cu perdele din materiale fluide, ce permit trecerea luminii naturale prin ele.

Finisajele sunt și ele importante, de aceea optează pentru gresie, faianță și vopsea lavabilă în nuanțe pastelate sau albe, care să deschidă și mai mult spațiul. 

Montează piesele de mobilier pe verticală, păstrând astfel pardoseala cât mai liberă. Corpurile suspendate sunt ideale atât pentru baie și bucătărie, cât și living sau dormitor. Rafturile și cutiile de depozitare sunt perfecte pentru a crea spații unice în cadrul oricărei încăperi, unde poți așeza obiectele necesare, fără a încărca încăperile. Compartimentarea este esențială și ea atunci când vorbim de piesele de mobilier cu un grad ridicat de funcționalitate. 

Folosește oglinzi sau panouri reflectorizante pentru a lărgi spațiul încăperilor.

Amenajare baie apartament mic

Baia constituie un spațiu ce se bucură de o utilitate evidentă în interiorul căminului tău, însă este nevoie și de o amenajare cu stil pentru a se integra în designul apartamentului. Chiar și o baie mică de bloc poate fi aranjată conform unor principii pentru a arăta perfect.

Din start, dacă vorbim despre dimensiuni reduse, trebuie să vorbim despre culori deschise în alegerea gresiei și faianței pentru baia ta. Optează pentru nuanțe de alb, crem, bej și nuanțe pastel care să creeze impresia de spațiu generos. De asemenea, alege plăci de faianță dreptunghiulare, pe care să le montezi pe orizontală pentru a da senzația de lărgire a spațiului.

Pentru un efect vizual spectaculos, dar și pentru proprietățile de reflectare a luminii, alege mozaicul. Acesta este destul de costisitor în cazul în care vrei să plachezi pereții în întregime, însă poate contribui la amenajarea unei băi cu stil dacă îl montezi pe un singur perete.

Un alt truc pentru a da impresia de spațiu într-o baie mică este acela de a monta piese de gresie și faianță de dimensiuni reduse.

Alege sticla pentru a proteja baia de stropii dușului, pentru depozitarea sau expunerea obiectelor necesare pe rafturi ori în cazul suportului pentru lavoar. Și aceste finisaje vor crea impresia de spațiu.

Amenajare bucătărie apartament mic

Organizarea eficientă pentru o bucătărie pătrată sau o bucătărie lungă și îngustă este esențială. Alege, în primul rând, culori pastelate pentru mobilierul de bucătărie și o vopsea albă pentru pereți. Galben pai, crem, maro, bej, culoarea untului sau nuanțe pastelate de verde sau albastru vor conferi un aspect plăcut spațiului. Astfel, vei obține mai multă profunzime pentru spațiile mici și vei mări vizual camera. 

În privința mobilierului, optează pentru piese suspendate, înalte, care să acopere peretele în întregime. Astfel, vei utiliza la maximum spațiul disponibil, chiar și cel de deasupra hotei sau a frigiderului și vei putea depozita toate ustensilele necesare.

Utilizează rafturile și diferitele bare pe care poți așeza câteva accesorii, căni, pahare sau borcane pentru condimente. Optează, de asemenea, pentru electrocasnice de dimensiuni mai mici, pe care să le integrezi într-o bucătărie mică.

Dacă îți dorești să servești mâncarea în bucătărie, ai nevoie de o masă pliantă care să se rabateze de fiecare dată când ai nevoie de spațiu disponibil. Pentru a conferi căldură și confort bucătăriei tale, poți monta o pardoseală din parchet. Alege unul stratificat pentru a împiedica apariția umezelii și mucegaiului.

 Integrează multiple elemente de iluminat, care să contribuie la deschiderea spațiului. Optează pentru surse de lumină în culori neutre, care să nu încarce spațiul.

Sursele de lumină sunt, de asemenea, extrem de importante, iar majoritatea băilor de bloc nu au geam către exterior pentru a beneficia de lumina naturală. Poți alege să montezi câteva spoturi în zona oglinzii și un alt corp de iluminare pe tavan care să deschidă întreaga încăpere.

Oglinzile sunt esențiale în baie, iar plasarea lor în zone cheie pot transforma o baie mică într-una care pare spațioasă. Un truc ar fi montarea oglinzii deasupra căzii.

Depozitarea poate fi un alt motiv de îngrijorare într-o baie mică, dar dulapurile suspendate și sistemele inteligente pot valorifica toate spațiile disponibile. Folosește coșulețe, rafturi demontabile, cârlige și piese de mobilier pe întreaga suprafață a peretelui. Nu uita de bara pentru prosoape, atât de necesară într-o baie.

Amenajare living apartament mic

Livingul este încăperea în care obișnuim să petrecem cel mai mult timp, însă atunci când nu dispui de foarte mult spațiu, încearcă să valorifici fiecare loc disponibil folosind câteva trucuri.

Lasă lumina naturală să pătrundă în încăpere, fără să obturezi zona ferestrelor cu draperii sau jaluzele opace ori cu piese de mobilier. Este foarte importantă o sursă naturală de lumină pentru a crea o atmosferă organizată și primitoare.

Nu aglomera spațiul inutil și ai grijă să păstrezi ordinea pentru un living spațios. Este esențial să așezi piesele de mobilier astfel încât să fie dispuse în mod echilibrat, lăsând suficient loc în încăpere.

Poți folosi, de asemenea, un truc pentru mascarea cablurilor de TV prin montarea unei plinte decorative, ce poate fi vopsită în orice culoare astfel încât să se integreze în spațiul livingului tău. Găsești soluții pe Fabrica de Profile.

Cea mai la îndemână variantă pentru a conferi luminozitate sporită camerei este utilizarea unei vopseli lavabile în nuanțe deschise sau pastelate. Alege culori calde precum bej, crem, roz, galben pal dacă albul ți se pare mult prea monoton. De asemenea, un tapet cu dungi verticale va da impresia unei camere mult mai înalte decât în realitate.

Dincolo de culorile pe care le aplici ca finisaje, poți crește gradul de luminozitate din încăpere prin texturile folosite pentru piesele de mobilier sau decorațiuni astfel încât acestea să reflecte lumina. Mobilierul lucios, tapetul cu irizații sidefate, perdele sau draperii din stofă lucioasă ori pernuțe decorative din același material vor lumina sufrageria mică.

Pe lângă materialele acestea care aduc un plus de lumină în living, alege să montezi oglinzi sau piese de mobilier cu inserții de sticlă prin care vei crea un efect în plus de luminozitate.

Un design suplu poate fi obținut prin folosirea pieselor de mobilier cu linii drepte, robuste, care să nu încarce spațiul deja mic. Cele cu forme rotunjite precum colțarele în semicerc nu vor reuși să acopere întreaga suprafață a camerei, lăsând spații neutilizate. Pe acestea le poți eficientiza găsind idei ingenioase de a monta polițe pe toată lungimea peretelui. 

De asemenea, încearcă să alegi mobilier cu spații de depozitare incluse precum o canapea cu ladă sau bibliotecă cu uși, în care să poți “ascunde” diferite obiecte. O măsuță de toaletă va putea și ea să contribuie la un living bine organizat și luminos.

Amenajare dormitoare apartament mic

Multe dintre apartamentele de bloc au dormitoare mici, care variază între 9 mp și 12 mp, deci trebuie să aplici câteva trucuri și idei ingenioase, care să îți permită să organizezi eficient spațiul astfel încât să nu încarci camera.

În primul rând evită culorile închise, care întunecă și micșorează orice dormitor. Alege în schimb nuanțe pastelate, deschise, calde, care să oferă o senzație de confort și un aer primitor. Bej, crem, trandafiriu, galben, vernil, somon sau nuanțe de gri sunt ideale. 

Tapetul poate fi utilizat cu succes atunci când ai nevoie de crearea unor iluzii optice. Dacă vrei să faci încăperea să pară generoasă, optează pentru un tapet cu model în dungi orizontale. În cazul unei camere cu tavan jos, dungile verticale sunt cele mai potrivite. 

Vopsește tavanul alb indiferent de nuanța pe care o alegi pentru restul pereților. Va conferi mai multă luminozitate camerei.

Atunci când trebuie să amenajezi un dormitor mic, limitează-te la piesele de mobilier necesare. Un pat și un dulap pentru haine vor fi suficiente atunci când spațiul nu îți este aliat. Renunță la noptieră sau comodă dacă nu e absolut necesar, ori alege variante înguste ce nu aglomerează excesiv spațiul. Optează pentru un pat de dimensiuni mai reduse, precum cele de 1,40-1,60 m.

Un truc interesant poate fi alegerea mobilierului în nuanțe apropiate de cele ale pereților, în acest fel se va confunda cu aceștia, mai ales dacă acoperă întreaga suprafață.

Pentru a valorifica tot spațiul disponibil, optează pentru un pat cu ladă de depozitare și înlocuiește noptiera cu rafturi, eliberând pardoseala și creând impresia unei camere ordonate și deschise.

Alege un dressing suficient de încăpător, cu uși de oglindă, care să creeze senzația de spațiu mai mare, oferind și suficient loc pentru depozitare.

Adaugă un strop de culoare pentru mai multă vitalitate în spațiul de odihnă. Poți apela la elemente decorative precum materiale textile, pernuțe decorative sau alte obiecte pentru decor.

Amenajare hol intrare apartament mic

Prima încăpere pe care o remarci atunci când pășești într-un apartament este holul. Deci nu ezita să-l incluzi în planul tău de amenajare. Vei avea nevoie de o consolă, un cuier și un pantofar, dar ai putea alege și o banchetă sau un taburete dacă îți permite spațiul. Există soluții extrem de înguste, care permit așezarea pantofilor și deci nu ocupă prea mult spațiu. 

Asigură-te că ai suficiente corpuri de iluminat în cazul holului de apartament, care tinde să nu beneficieze de lumină naturală. Nu uita de oglindă. Aceasta are nu doar un rol funcțional de a verifica modul în care arăți atunci când ieși pe ușă, ci este și utilă în a crea impresia unui spațiu mai mare.

Poți decora holul cu tablouri cu motive geometrice sau imagini cu familia ori hobby-urile tale sau poți așeza un covoraș colorat în spațiul de la intrare pentru a aduce un plus de vitalitate încăperii.

Idei amenajare apartament mare

Un apartament mare este o adevărată provocare în cazul amenajării locuinței mult visate. Chiar dacă ai la dispoziție un spațiu generos, nu trebuie să îl încarci pentru a nu da impresia de aglomerare, dar în același timp ai avantajul de a putea adopta orice stil de design îți este pe plac. Joacă-te cu texturile, cu formele și culorile, adaptând totul nevoilor și dorințelor tale. Optează pentru o amenajare în stil minimalist sau îmbină formele și alătură mai multe texturi pentru a forma o amenajare în stil eclectic. Elementele retro sau hippie sunt potrivite stilului Boho, în timp ce un decor modern se potrivește într-o amenajare industrială. 

Amenajare baie apartament mare

Baia unui apartament mare este în general suficient de generoasă pentru a o putea amenaja după bunul plac. Astfel, poți opta pentru o cadă mare, pe mijloc, în care să te relaxezi la o baie cu spumă. Vei avea suficient spațiu pentru vasul de toaletă și un lavoar încăpător. 

Poți alege variante de depozitare precum dulap cu sertare sub lavoar ori deasupra acestuia. Optează pentru varianta cu uși de oglindă pentru a fi nu doar funcțional, dar și pentru a lărgi spațiul și a conferi mai multă luminozitate. 

Dacă ți se pare folositor și îți dorești să îl integrezi în amenajarea băii tale, alege un bideu. De asemenea, într-o baie generoasă poți monta două chiuvete, precum și două spații de depozitare pentru ca întreaga familie să poată beneficia de spațiu. 

Poți integra o cabină de duș cu laturi din geam pentru o amenajare modernă și suficiente obiecte de iluminare pentru a obține un spațiu luminos. 

Decorează încăperea cu diferite rafturi și obiecte decorative, care să servească drept borcane sau coșuri pentru depozitare, dar care să completeze amenajarea.

Amenajare bucătărie apartament mare

Pasiunea pentru gătit poate fi desfășurată în voie atunci ai la dispoziție suficient spațiu pentru preparat, dar și pentru servit masa. Optează pentru dulapuri înalte, chiar și suspendate, care să îmbrace peretele bucătăriei. Dotează totul cu electrocasnice utile și care să îți ușureze activitatea. Optează pentru un blat de bucătărie rezistent, care să fie folosit drept spațiu de lucru. 

Amenajează un loc pentru luat masa, fie utilizând o masă cu scaune sau un colțar încăpător, care poate deveni spațiu de depozitare excelent sub banchetă. 

Optează pentru culori calde, deschise,precum și finisaje din plăci de gresie și faianță ce imită lemnul, care să confere un aer primitor spațiului. Dacă îți dorești o bucătărie amenajată în culori vibrante, ai grijă să le echilibrezi cu unele mai potolite, astfel încât să nu transformi locul în unul obositor pentru privire.

Asigură-te că ai ustensile bine aranjate în coșuri, borcane sau alte cutii de depozitare pentru a nu aglomera blatul de lucru și pentru a păstra ordinea în bucătărie.

Folosește un truc prin care să maschezi țevile sau cablurile în bucătărie prin montarea unor scafe și plinte decorative din polistiren extrudat. Acestea sunt extrem de rezistente la lovituri și pot fi vopsite în orice culoare astfel încât să se integreze în amenajarea încăperii.

Amenajare living apartament mare

Livingul este camera preferată a multora dintre noi pentru că ne permite să ne relaxăm alături de întreaga familie. Dacă ai la dispoziție un spațiu suficient, alege o canapea încăpătoare, extensibilă sau poate un colțar pentru a putea fi o gazdă primitoare în cazul în care prietenii decid să înnopteze la tine. Adaugă o măsuță pentru cafea pentru a completa spațiul.

Mobilierul pentru TV și media poate fi format dintr-o comodă pe care să așezi televizorul și care să fie compartimentată cu diferite sertare. De asemenea, poți adăuga corpurile unei biblioteci dacă îți dorești să creezi un spațiu pentru lectură, împreună cu un fotoliu confortabil. 

Nu uita de obiectele de iluminare, un lampadar, o veioză pentru zona de citit și orice alte lumini care pot crea un cadru intim. Decorul poate fi și el realizat prin așezarea unui covoraș, care poate avea forme geometrice și chiar jocuri de culori dacă mobilierul este unul simplu, astfel putând fi considerat un element central.

Alege perdele din materiale fluide, suficient de transparente pentru a lăsa lumina naturală să intre în încăpere, dar și draperii pentru momentele în care îți dorești mai multă intimitate.

Optează pentru tablouri și elemente decorative care să contureze amenajarea într-un mod plăcut.

Amenajare dormitoare apartament mare

Un dormitor amenajat cu stil poate aduce un plus de confort și un cadru intim pentru tine și partener. Alege un pat generos, care să asigure o odihnă de calitate și plasează-l ca element central în mijlocul dormitorului. Optează pentru noptiere pe lateral și nu uita de comodă și de un șifonier încăpător în zonele libere ale camerei.

Pentru un dormitor de adulți adoptă o paletă de culori calde, discrete precum crem, bej, maroniu și accentuează anumite zone cu ajutorul obiectelor de iluminare precum veiozele de pe noptieră sau prin decorațiuni inspirate, dar ai grijă să nu încarci spațiul prea mult.

Dormitorul copiilor are nevoie de acel strop de culoare pentru a aduce mai multă veselie în amenajare. De asemenea, spațiul destinat copiilor necesită o bună depozitare și organizare astfel încât să includă spațiu pentru studiu, pentru joacă dar și pentru odihnă. Optează pentru mobilier care să permită o amenajare eficientă, dar cu o vibrație pozitivă.

Pentru un efect de confort, alege materiale textile de calitate precum o lenjerie de pat de bumbac fin, adaugă perne pufoase și o cuvertură într-o nuanță complementară. Folosește perdele fluide și transparente care să lase lumina naturală pe timp de zi și draperii opace pentru mai multă intimitate.

Amenajare hol intrare apartament mare

Un hol de intrare mare poate fi configurat astfel încât să dispună de un spațiu pentru dressing sau un dulap cu rafturi în stil cămară. Așa vei putea lăsa mai aerisite camere precum dormitorul sau bucătăria. 

Totuși, holul trebuie să fie amenajat astfel încât să asigure funcționalitate la intrarea în apartament, având un pantofar, un cuier și un spațiu unde să te poți încălța. Câteva tablouri și o bună iluminare pot constitui o amenajare completă pentru holul tău.

Amenajarea apartamentului tău poate fi diferită în funcție de dimensiunea locuinței, dar poate căpăta un aer de confort dacă alegi stilul potrivit. Optează pentru un design care să se plieze pe necesitățile tale și mai ales să creeze un cadru plăcut atât pentru tine cât și pentru musafirii tăi.

Apelează la soluțiile inspirate ale specialiștilor Fabrica de Profile pentru a completa aspectul căminului tău și pentru a personaliza spațiul locuinței într-un mod estetic și funcțional cu ajutorul profilelor decorative.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *