General

Cum să-ți decorezi holul de Crăciun

Perioada sărbătorilor de iarnă este una în care se resimte bunăvoința și dăruirea. Devii mai bun cu oamenii din jurul tău, oferi cadouri și îți petreci timp prețios cu cei apropiați. În casă miroase a cozonac și portocale, iar tu faci toate eforturile posibile ca totul să strălucească, atât pe interior, cât și pe exterior.

Iubești decorațiunile, însă uneori rămâi în pană de idei. Parcă îți plac toate, însă nu poți face combinații exagerate. Holul este primul lucru pe care îl văd oamenii care intră la tine în casă și care conturează atmosfera generală. Iată câteva sfaturi prin care sigur îți vei impresiona invitații:

1. Creează un spațiu care să denote liniște și căldură – Oaspeții tăi se vor simți ca acasă. Alege să poziționezi o măsuță lângă ușa de la intrare și așază o vază de flori și câteva lumânări parfumate sau mici felinare lângă. Dacă ai destul spațiu poți așeza un brad împodobit de dimensiuni mai mici.

Vezi cat de bine dau panourile 3D pe hol?

2. Pune accent pe originalitate și personalizare – Încearcă să aduci un suflu nou și inedit holului prin inserarea unor decorațiuni făcute chiar de tine. Poți realiza forme speciale din hârtie precum fulgi de zăpadă sau brazi. Colorează-le după bunul plac și agață-le pe o sfoară. De asemenea, poți scrie chiar și mesaje amuzante sau de bun-venit. Secretul este să fie făcute din suflet și cu dedicare.

3. Decorarea ușilor – Este cumva o lege nescrisă că pe ușa de la intrare trebuie puse coroane de brad frumos decorate. Însă, cine spune că trebuie să te oprești doar la o singură ușă? Poți așeza aranjamentele și pe celelalte uși, mai ales pe cele de la camerele în care îți vei primi invitații precum sufragerie sau bucătărie.

4. Alege tonuri calde pentru a lumina încăperea – Culorile calde sunt perfecte pentru a da senzația de liniște și confort. Puteți așeza instalațiile fie pe oglinda din hol, pe măsuță sau în jurul scării.

5. Ghirlande agățate pe balustradă – Alege să înveselești atmosfera prin crearea unei ghirlande nonconformiste. Combină frunzele și conurile de pin tradiționale cu alte tipuri de flori. Poți adăuga și baloane sau alte forme cu specific de Crăciun.

Pe lângă sfaturile enumerate mai sus, este recomandat să ții cont de încă un lucru. Încearcă, pe cât posibil, să implici sentimente. Decorațiunile nu sunt menite doar să impresioneze, ci și de a creiona o stare de spirit, o atmosferă plăcută și ospitalieră.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *